Revendicarea comisioanelor din anul 2021

Revendicarea comisioanelor din anul 2021

Ne apropiem vertiginos de 2021 și, ca la fiecare final de an, facem bilanțul contabil pe anul ce se încheie.

Pentru publisherii noștri, acest lucru înseamnă că:

  1. Din 17.12.2021 (inclusiv) plata facturilor va fi amânată pe anul următor. Aceasta este o situație temporară, având în vedere perioada sărbătorilor. În mod obișnuit, plata facturilor se efectuează în doar câteva ore de la trimiterea acestor 😉
  2. Începând cu 13 ianuarie 2022, tuturor publisherilor cu peste 5 acumulați (fără a include bonusul de înscriere în rețea), li se vor solicita emiterea de facturi, dar cu o scadență de 30 de zile pentru a efectua plata. Vom plăti majoritatea facturilor în câteva zile, dar pentru a fi în siguranță 🙂
  3. Vom face tot posibilul ca până la 13 ianuarie 2021 majoritatea comisioanelor înregistrate în 2021 să fie deja alocate.
  4. În cazul facturilor trimise până pe 20.01.2022, avem rugămintea ca acestea să indice perioada de livrare a serviciilor nu mai târziu de 31.12.2021. De asemenea, data emiterii facturii nu poate fi mai târziu de 15.01.2022. Pentru facturile trimise către noi începând cu 21.1.2022 (inclusiv), perioada de livrare și data emiterii trebuie să fie până în 13.1.2022.
  5. Cu cât mai devreme este emisă factura, cu atât mai repede va fi efectuată plata 😉
Important: Toate facturile pentru anul 2021 trebuie emise până la 28 februarie 2022. În caz contrar, publisherul își pierde dreptul de a-și încasa comisioanele înregistrate în decursul anului 2021. Practic, publisherul are două luni la dispoziție după finalizarea anului pentru a-și revendica comisioanele rămase.

Acest lucru este din cauza faptului că transferarea de comisioane pe perioade îndelungate de timp ne-ar putea cauza complicații atât nouă, cât și publisherului.

În speranța că mesajul nostru a fost edificator, ne bucurăm să vă avem în rețeaua noastră și așteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării în anul ce urmează! 🙂

Petronela Novotná

V rámci affiliate siete Dognet pôsobím ako Country Manager pre Slovensko. Na rozvoji affiliate marketingu na slovenskom a českom trhu pracujem už 7. rok. E-shopom ponúkam možnosť získania nových zákazníkov a predajov čisto na províznom systéme. Vedia tak opäť o niečo lepšie diverzifikovať svoje zdroje zákazníkov a získať reklamný priestor na internete, ktorý by inak nevedeli pokryť. Mojou hlavnou náplňou je obchodná spolupráca, akvizícia a starostlivosť najmä o inzerentov slovenských ale aj mnohých českých kampaní.

Mai multe articole care ar putea să te intereseze

Care sunt campaniile disponibile în rețeaua noastră?